Care a fost perioada
din viaţa ta de fotbalist, în care te-ai simţit cel mai bine? [i]
Am jucat la toate echipele
din Bucureşti, dar FC Naţional e formaţia unde mi-a plăcut cel mai mult. Acolo
a fost extraordinar. Am trăit la maximum şi la victorii şi la înfrângeri, iar
clipele petrecute la echipa din Cotroceni nu le pot uita. La FC Naţional mi-am
făcut prieteni cu care am rămas pe viaţă. Unul dintre ei este Răzvan Lucescu,
cum ţi-am mai zis. Cu ceilalţi, Liţă, Curt sau Pigulea sunt în relaţii la fel
de bune. Şi ei sunt nişte oameni extraordinari.
Atacantul lansat la Sibiu
ajunsese într-o vreme cea mai mare speranţă a fotbalului românesc, fiind chiar
convocat la Mondialul din 1998. Din păcate, Niculescu s-a retras din activitate
avînd acelaşi statut.
 |
În duel cu Cristian Chivu. F.C. Național - Universitatea Craiova 2-0, 1998 |
Şi-a început cariera la Şoimii Sibiu,
acolo unde a evoluat timp de un sezon în perioada 1989/90.
Primii ani de după căderea regimului comunist l-au prins la FC Inter Sibiu,
formaţie pentru care a evoluat până în 1994.
La vârsta de 20 de ani, adică în 1995, Radu Niculescu avea să ajungă în Ştefan cel Mare,
la Dinamo
Bucureşti. Evolua doar în trei partide, fără să marcheze niciun
gol, iar la jumătatea sezonului avea să se întoarcă la Inter Sibiu.
Niculescu a ales apoi Universitatea Craiova,
echipă pentru care a marcat un singur gol în cele 9 apariţii ale sale. Apoi,
cariera talentatului atacant avea să cunoască o pantă ascendeantă.
 |
F.C. Național - F.C. Argeș 4-1, 1999 |
Sezonul 1995/96 îl
prinde pe jucător în Parcul cu Platani, la FC Naţional. În sezonul de
debut a marcat 12 goluri, devenind un om important în angrenajul echipei. A mai
stat încă trei sezoane la FC Naţional, echipă pentru care a înscris 35 de
goluri, în patru sezoane jucate.
Debutul lui Radu Niculescu
în echipa naţională s-a produs pe 13.02.1994, într-un amical cu Statele Unite
ale Americii, jucînd de atunci în alte 14 rînduri în tricoul tricolor şi
marcînd două goluri. Punctul culminant al carierei de internaţional a lui Radu
Niculescu l-a constituit participarea la Campionatul Mondial din Franţa 1998.[ii]
În anul 1998, Rapid Bucureşti
anunţă transferul lui Radu Niculescu. Intrat în circuitul echipei naţionale,
Niculescu avea să petreacă un sezon în Giuleşti. În tricoul alb-vişiniu,
atacantul nu a reuşit să impresioneze, evoluând în doar 8 jocuri şi marcând de
două ori. În ciuda faptului că a jucat rar, Niculescu avea să bifeze primul
titlu de campion, Rapidul câştigând competiţia.
 |
Campionatul Mondial, Franța 1998 |
După episodul nefericit de la
Rapid, Niculescu avea să se întoarcă la vechea sa dragoste, FC Naţional, pentru
care va mai juca încă trei ani, până în anul 2000, atunci când va alege
să îmbrace tricoul Stelei.
În 10 partide Niculescu a marcat
de 3 ori pentru “miliatari”, ajutându-i pe aceştia să cucerească un nou titlu
de campioni, al doilea în cariera sa de fotbalist.
Ca de obicei, după un sezon
nereuşit, Niculescu a căutat salvarea tot de la FC Naţional, dar pentru o
perioadă foarte scurtă de timp, atacantul urmând să părăsească pentru prima
dată graniţele României pentru a semna cu Galatasaray Instanbul.
Echipa turcă a câştigat trofeul
de campioană, iar Niculescu a evoluat în 9 partide, marcând 3 goluri pentru
echipa la care Hagi şi Popescu au scris istorie.
 |
F.C. Național - F.C. Brașov, 2004 |
În 2003, după doar
un an petrecut departe de casă, Niculescu mai încearcă o dată în Ghencea,
dar nici de această dată nu se bucură de un succes mai mare, alegând până la
urmă să mai bifeze câteva partide, în final de sezon, la echipa “salvatoare”,
FC Naţional.
În anul 2004, la
vârsta de 29
de ani, Radu Niculescu se transferă în China, la Changchun Yatai,
dar alege să se întoarcă repede în România. Nu pentru a juca fotbal, ci pentru
a fi instalat într-o funcţie de conducere la echipa pentru care a fost mereu
copilul răsfăţat, FC Naţional.
În 2005, Radu Niculescu a ieşit
din lumina fotbalului, renunţând şi la poziţia ce o ocupa în conducerea echipei
FC Naţional, patronată pe atunci de Gino Iorgulescu.[iii]
În Liga I a marcat 76 de goluri
în 222 de meciuri, în timp ce în SuperLiga turcească a perforat porţile adverse
de 3 ori în 9 jocuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu