În iulie 1960,
Dej se pregătea de al 3-lea Congres al PMR, ţara îl aştepta pe Hruşciov,
secretarul general al PCUS ca invitat special. De aceea, Dinamo Obor[i] –
Progresul, prima finală interbucureşteană din 1941, când fusese un Rapid
– Unirea Tricolor 4-3, cu Baratky între marcatori, se anunţa în umbra
Congresului III. Aşa că, anunţată iniţial pe „23 August”, finala se va juca pe
Republicii, stadionul cel mare fiind păstrat pentru manifestările politice.
În 1958,
Progresul pierduse prima finală din istorie, 0-1 cu Ştiinţa Timişoara, deşi cu
10 zile înainte, în campionat, fusese un incredibil Progresul – Ştiinţa 7-0. În
’59 mai prinsese o semifinală, 1-2 cu
Baia Mare, în ’60, în fine, trofeul. A fost un 2-0 cu Oborul lui Titi Teaşcă, goluri Oaidă şi Soare. Tot cu Mândru în poartă, cu Karikaş, Mafteuţă, Smărăndescu, dar fără Ozon, omul cu 4 finale pierdute…[ii]
Baia Mare, în ’60, în fine, trofeul. A fost un 2-0 cu Oborul lui Titi Teaşcă, goluri Oaidă şi Soare. Tot cu Mândru în poartă, cu Karikaş, Mafteuţă, Smărăndescu, dar fără Ozon, omul cu 4 finale pierdute…[ii]
Până aici, însă, Progresul scoate din competiție recordmena Cupei și campioana acelui sezon, CCA București, 3-1 în sferturi, marcând per total 13 goluri și primind doar unul în cele 4 meciuri premergătoare finalei. [iii]
Meciul, cu 25.000 de oameni în tribune, a fost palid şi lumea a început
să plece cu mult înainte de sfârşit. Ziarul „Sportul popular” a luat însă foc: „Echipele
n-au corespuns din punct de vedere al educaţiei cetăţeneşti şi moralei, cât şi
al disciplinei sportive. La terminarea jocului, fotbaliştii păreau plicitisiţi,
lăsau impresia că festivitatea de decernare nu-i interesa câtuşi de puţin. S-a
ajuns până acolo încât fotografii le-au făcut semn să se alinieze, dar ei au
continuat să stea cu mâinile în şold sau sub maiouri. La predarea Cupei,
jucătorii Progresului, crezându-se spirituali, şi-au permis, dispreţuind
publicul, să facă fel de fel de exhibiţii, având o atitudine de destrăbălare
bulevardistă.”
De fapt, băieţii erau rupţi, în acea zi de 3 iulie 1960, la ora 17 şi
45, când a început jocul, cerul ardea. O cavalcadă continuă de ocazii la poarta
nefericitului Ilie Datcu. În minutul 34 era totul gata. Scorul fusese deschis
de Nicolae Oaidă în minutul 10 la capătul unei rapide acțiuni personale iar
Valeriu Soare incheia conturile printr-o formidabilă lovitură liberă de la 25
de metri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu