București i-au zis atunci, după instituția la care lucrau, și nu a durat mult până la primul meci, tot la Rășinari, cu Universitatea Cluj care fugea și ea de război, amical câștigat surprinzător cu 1-0 de tipografi.
Au trecut anii și a venit comunismul cu directiva de a schimba numele în Progresul și de a o pasa în gestiunea diferitelor fabrici și uzine din zonă. Progresul a câștigat ușor atât simpatia clasei muncitoare cât și cea a clasei de mijloc a vremii, fiind cunoscut ca clubul favorit al doctorilor, al profesorilor, al actorilor și al artiștilor de tot soiul, ba chiar și al frizerilor - așa cum glumeau pe seama noastră rivalii de-atunci, Rapid, cu care jucam adevăratul derby al Bucureștiului.
Progresul a reușit așadar pentru două decenii bune să se mențină în top
și să păstreze vie aura fotbalului interbelic, cel al cluburilor precum
Venus București care probabil au inspirat pe tipografi de la bun
început. În ciuda pasării clubului de la o uzină la alta, atâta vreme
cât a jucat în Parcul cu Platani, Progresul a dus-o bine adunând mii, și
nu de puține ori chiar zeci de mii de fani în tribune.
A urmat
însă anul 1986 când din Cotroceni au fost mutate în întregime tribunele
metalice ale stadionului, direct în complexul Ștefan cel Mare. Asta pentru că echipa
securității, Victoria, avea nevoie și ea de un stadion. Au venit anii de
exil până în '91 timp în care Progresul a trebuit să joace toate
meciurile în deplasare. În lipsa unui stadion, Progresul retrogradaează în divizia C și se apropie la un pas de desființare.
Schimbarea regimului politic priește însă Progresului care la câțiva ani de la '89 se întoarce pe Cotroceni și în prima ligă. Urmează o nouă perioadă înfloritoare, pe un stadion nou, cu un nume nou - FC Național - o perioadă cu multe performanțe și prezențe onorabile în cupele europene. Însă cum se pare că istoria acestui club tinde să fie ciclică, n-a durat mult, cam tot două decenii, până în fatidicul 2009 când clubul a fost băgat în insolvență și trimis iar în exil.
De șase ani bate maidanele Bucureștiului, jucând pe unde apucă, fără
prea mari pretenții. Între timp, stadionul Cotroceni e păstrat la
naftalină de BNR, nefolosit.
Mai trec pe-acolo din când în când și mă uit prin poartă și peste gard la tribune, așteaptă triste și singure întoarcerea echipei pentru care au fost construite.
Această istorie încă se scrie - orice-i posibil și s-ar putea ca până la urmă tot o mână de oameni să facă diferența, la fel ca mâna de tipografi care-au pornit această nebunie acum 71 de ani.
E 10 Mai 2015. La mulți ani, Progresul! Și viață lungă tuturor care țin acest club la suflet!
Schimbarea regimului politic priește însă Progresului care la câțiva ani de la '89 se întoarce pe Cotroceni și în prima ligă. Urmează o nouă perioadă înfloritoare, pe un stadion nou, cu un nume nou - FC Național - o perioadă cu multe performanțe și prezențe onorabile în cupele europene. Însă cum se pare că istoria acestui club tinde să fie ciclică, n-a durat mult, cam tot două decenii, până în fatidicul 2009 când clubul a fost băgat în insolvență și trimis iar în exil.
Mai trec pe-acolo din când în când și mă uit prin poartă și peste gard la tribune, așteaptă triste și singure întoarcerea echipei pentru care au fost construite.
Această istorie încă se scrie - orice-i posibil și s-ar putea ca până la urmă tot o mână de oameni să facă diferența, la fel ca mâna de tipografi care-au pornit această nebunie acum 71 de ani.
E 10 Mai 2015. La mulți ani, Progresul! Și viață lungă tuturor care țin acest club la suflet!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu