Finala Cupei României 2006. F.C. Național București - Rapid București

Despre finala Cupei României din 2006 nu sunt prea multe de spus în ceea ce privește maniera jocului. Rapidul venea după un sezon fabulos în Cupa UEFA iar antrenorul Cristiano Bergodi nu avea decât soluția apărării și a unor contraatacuri inspirate. Spectacolul s-a desfășurat mai mult în tribună unde mica galeria a bancarilor a reușit să se ridice la nivelul evenimentului.

Vă invităm să citiți amintirile lui Andrei, membru FANS la acea vreme, despre realizarea coregrafiei: 

"Finala mea de cupă din 2006 a început cu câteva zile înaintea meciului cu Rapid, în spatele peluzei sud din Cotroceni. Teo venise de mai multă vreme cu ideea să facem o coregrafie pe pânză cu desene ale clădirilor simbolice ale Cotroceniului; Stadionul Cotroceni era, evident, una dintre ele. Teo a gândit-o, tot el a desenat schița, așa că ne-am găsit adunați în jurul pânzei albe, cu pensule și vopsele, fără să ne dăm seama prea bine cum o să reușim să trecem la o scară atât de mare ce vedeam pe foaie. Teo a făcut singur munca grea de început; a compartimentat foaia și, la proporție, pânza și a trasat contururile viitoarelor desene. Munca noastră putea să înceapă; și a început, doar că părea că nu se mai termină. Pânza se umplea tot mai greu, iar vopseaua se usca groaznic de lent. Trecuse mai bine de o jumătate de zi și materialul încă mustea a vopsea; era tot mai clar că vopseaua nu se va usca până seara și că nu vom putea strânge coregrafia peste noapte. Riscam să pătăm ceea ce muncisem toată ziua.
Prima rezolvare a problemei a venit de la Vali, care a descoperit în parapetul de sus al peluzei posibilitatea de a agăța pânza vopsită parțial pentru a fi vânturată de adierea care începea să bată. Am reușit mai ușor decât speram; câteva sfori, cinci oameni cocoțați cu grijă și puțină coordonare au atârnat coregrafia care se unduia ca valurile mării peste platforma din spatele peluzei. Din păcate, ideea bună nu a fost ajutată de meteorologie; din cauza vântului tot mai puternic unduirea ușoară valurilor risca să devină furtună și să rupă munca noastră de o zi. Pânza a fost coborâtă și așezată din nou, în siguranță, pe beton. Din păcate, adierea puternică a vântului nu o ajutase prea mult să se usuce, așa că ne întorceam la problema inițială. Noaptea se apropia și noi nu știam ce să facem. Singura soluție părea să fie să îmi aduc mașina pe care să o parchez peste coregrafie; în pană de alte idei, asta am și făcut. Am tras la sorți ca eu și Teo să dormim peste noapte în mașină. A fost cea mai ciudată noapte pe care am trăit-o ca suporter. Am dormit în trenuri în deplasări spre orașe îndepărtate, am închis acolo baruri în așteptarea orelor matinale la care trenul trebuia să ne ducă înapoi acasă, au fost zeci de seri petrecute pe stadion la meciuri în nocturnă, dar niciodată nu interacționasem cu stadionul atât de profund. Am descoperit în noaptea dormită cu greu pe scaunul mașinii parcate sub peluză un alt stadion pe care nu mi-l imaginam. Stadionul meu se transforma dintr-unul al zgomotului, al meciurilor, al cântecelor, al meciurilor de intensități variabile, al discuțiilor cu jandarmeria, într-un spațiu liniștit, al luminii roșiatice a becurilor de veghe de pe nocturne, al sunetelor boscheților din spatele peluzei. Simțeam pentru prima dată liniștea apăsătoare a stadionului, care asemănătoare atmosferii pădurii în care campezi peste noapte. Treptat, frigul a dezmembrat poezia. Pentru o luna mai, noaptea aia a fost teribilă. Am reușit să adormim abia la răsărit, când soarele a încălzit relativ aerul. Din păcate, somnul nu a durat prea mult; venea tura de pază de dimineață care ne-a trezit conștiincios pe la 8. După o trecere rapidă pe acasă pentru un duș și mic dejun m-am întors sub peluză; până seara coregrafia era gata uscată. Pânza împachetată cu grijă a umplut portbagajul mașinii până în ziua meciului de pe vechiul ”Lia Manoliu”, unde a fost desfășurată peste suporteri lângă mesajul În noaptea asta, aduceți cupa în Cotroceni”. Povestea meciului contează mai puțin pentru mine."