Finala Cupei României 2003. F.C. Național București - Dinamo București
În ultimul act al Cupei României, la 31 Mai 2003, Dinamo și F.C. Național
veneau să lupte nu doar pentru adjudecarea trofeului ci și pentru un loc de
Cupa UEFA. [1]
Cele două echipe s-au mai întalnit până atunci, în alte
faze ale competiției de patru ori. În 1967, în optimi, F.C. Național (pe atunci
Progresul) a învins-o pe Dinamo cu 1-0. În 1969, în semifinale, Dinamo a dispus
de Progresul cu 4-3, după prelungiri. În 1994, în optimi, Dinamo a învins cu
2-0, iar în 1997, în semifinale, F.C. Național a câștigat în fața grupării din
Șoseaua Ștefan cel Mare cu scorul de 2-1.[2]
În tribunele stadionului "Național" au luat loc
peste 25.000 de spectatori, care au contribuit la crearea unei atmosfere
incendiare, ca pe marile stadioane europene. Înaintea începerii partidei,
conducerea lui F.C. Național i-a înmânat lui Dan Petrescu un buchet de flori și
o Cupă cu prilejul ultimului său joc, înaintea retragerii din activitate.[3]
Deși mass-media nu se aștepta, ca de obicei, suporterii
bancarilor s-au mobilizat și au încercat să fie alături de favoriții lor. Iată declarația unui suporter prezent la acea finală: După ce în 2002 am jucat pentru titlu
până în ultima etapă, calificarea în finala cupei din 2003 ne oferea șansa revanșei,
adversar direct fiind tot Dinamo. Noi, suporterii bancari, aveam senzaţia că
echipa noastră e mereu acolo sus. O senzaţie aşa îndepărtată astăzi... Finala
s-a jucat pe stadionul Lia Manoliu, şi atmosfera a fost de mare meci. La
intrare, la poarta dinspre B-dul Basarabia am putut vedea mulţi suporteri
bancari, mai mulţi decât la oricare alt meci din ultimii nu mai ştiu câţi ani.
Ciudat public boem are echipa noastră, unii suporteri vin la stadin doar odată
la câţiva ani, cu ocazia meciurilor importante. Cu siguranţă, toată lumea a
sperat că vom câştiga. Aveam o echipă cu multe nume importante, la fel ca în
2002. În stadion, suporterii Progresului, desigur, mult mai puţin numeroşi
decât ai lui Dinamo, au ocupat aproape două sectoare din peluză. În jur de 1000
de oameni au alcătuit o galerie ad-hoc, care din păcate nu s-a remarcat prea
mult prin scandări. Dinamo a marcat repede un super-gol pe la jumătatea primei
reprize şi echipa noastră nu a mai reuşit să egaleze. După meci, fiecare a
pornit dezamăgit către casă, cu senzaţia aceea că parcă suntem echipa
blestemată să iasă mereu pe locul 2…
Într-adevăr, elevii lui Ioan Andone au dominat clar prima
parte a întâlnirii iar la prima fază cu adevărat periculoasă, în minutul 30, au
reușit să înscrie grație "eurogolului" lui Iulian Tameș. Golul i-a
dezlănțuit apoi pe "alb-roșii", care până la pauză au ratat
desprinderea la sutul lui Florentin Petre și la reluarea cu capul a lui Tameș.
Repriza
secundă a arătat cu totul altfel, bancarii ieșind de la cabine cu un alt apetit
ofensiv. Asta s-a datorat, în primul rând, introducerii pe teren a lui Sergiu
Radu care l-a sprijinit în atac pe bosniacul Mitrovici. Ocaziile au început să
apară la poarta dinamovistă, dar Caramarin și Gigel Coman nu au găsit spatiul
porții cu șuturi din afara careului. În minutul 61 totul părea năruit
pentru elevii lui Walter Zenga, după ce arbitrul francez Alain Sars l-a eliminat
pe Olah, pentru o intrare dură asupra lui Barcăuan.Egalitatea
pe teren s-a restabilit însă destul de
repede, același Barcăuan primind, la rândul său, al doilea galben în urma unei
intrări din spate la Petre Marin. Într-un duel de zece
contra zece, Naționalul a fost echipa mai periculsă și a dominat net finalul de
meci.Dan Petrescu a irosit în
două rânduri șansa de a marca, în ultimul joc al carierei, trăgând de două ori
în portarul Tudor. În disperare de cauză, Walter Zenga l-a aruncat în luptă pe
atacantul Iacob, care avea să irosească în minutele de prelungire cea mai mare
ocazie a partidei, reluând de la numai patru metri în portarul Tudor. Din păcate nimic nu a mai putut fi schimbat iar toată suflarea bleu-albastră se vedea pentru a nenumărata oară vitregită de obținerea unui trofeu...
Am creat acest blog din dorința și speranța ca acest club să nu fie definitiv uitat. Măcar pentru o vreme. Timpul va decide dacă echipele care apar pe scena fotbalistică în ultimii ani vor putea să egaleze sau să depașească performanțele echipelor de tradiție care au dispărut sau se zbat să supraviețuiască în niște competiții din ce în ce mai confuze.
Acel fotbal de care ne-am îndrăgostit cu toții în copilărie și care ne-a adus pe stadioane pare să fie jucat din ce în ce mai rar. Valori precum onoarea, atașamentul pentru culori, devotamentul pentru oraș, unitatea echipei sau respectul pentru fani s-au prefăcut în scrum, pozele prăfuite fiind singura dovadă că acele valori au existat cu adevărat.
Scopul acestui blog este de a prezenta momente reprezentative, jucători și antrenori care au contrbuit la performanețele obținute de echipa bleu-albastră de-a lungul celor 65 de ani de existență.
Oricine dorește să contribuie la mărirea conținutului acestui blog este binevenit. Cine dorește să colaboreze, fie cu articole sau documente grafice, poate trimite un mesaj pe pagina de facebook a comunității.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu